O coliziune violentă între două mașini s-a produs miercuri seara în Uricani. Mașinile implicate în accident sunt un Nissan și un BMW.
În Nissan se aflau două femei. Martorii aflați în autoturismele din spate spun că mașina lor a accelerat puternic înainte de sensul giratoriu și că au pierdut-o din vedere pentru un timp, pentru ca ulterior să găsească autoturismul implicat în accident. Cel mai probabil, femeile au vrut să efectueze o depășire, dar au pierdut controlul volanului pe carosabilul ud, nu au mai apucat să revină pe bandă, izbind BMW-ul condus de un bărbat din Uricani, scrie ziaruldeiasi.ro.
Una dintre femeile din Nissan, în vârstă de 30 de ani, este în stare gravă la spital. Ea a suferit o politraumă – traumatism cranio-cerebral sever. O altă tânără, de 31 de ani, are fracturi la ambele membre inferioare și la membrul superior drept. O femeie de 56 de ani a suferit mai multe contuzii, dar este în stare stabilă. Un bărbat din BMW a refuzat să fie transportat la spital.