Trecerea la starea de alertă și, implicit, relaxarea măsurilor au făcut ca Parcul Copou să se umple aseară de tineri dornici să iasă din casă.
Pe bulevardul Copou, traficul era la fel de aglomerat ca înainte de venirea pandemiei de COVID-19, notează realitateadeiasi.net.
În parcările din jurul Parcului Copou erau pline aseară de mașini. Pe aleile parcului, tinerii se dădeau cu rolele sau jucau badminton, iar traficul era cam același de dinaintea pandemiei.
Pe băncile din parc, stăteau înghesuite câte trei-patru persoane, nici vorbă de distanțare socială.
În zona rondului de la Agronomie, dar și în zona parcului sau a Stadionului „Emil Alexandrescu“, erau echipaje de poliție, dar nimeni n ua fost luat la întrebări, avertizat sau amendat.