Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți introducerea carantinei totale. Ieșirea din casă va fi permisă de miercuri practic doar pentru a merge la serviciu sau pentru cumpărături de alimente. În plus, autoritățile au decis să folosească și Armata, care va suplimenta forțele de ordine publică.
O nouă restricție vizează persoanele peste 65 de ani, care vor trebui „să stea practic tot timpul acasă”, a spus șeful statului.
„Aceste restricții vor fi prelucrate azi într-o ordonanță militară care se va finaliza până la sfârșitul acestei zile, intră în vigoare de mâine”, a mai spus Iohannis.