Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a transmis sâmbătă seară un mesaj despre Nașterea Domnului (Crăciunul).
„În toată vremea, dar mai ales în timp special pe care-l trăim acum suntem chemați pentru a ne deschide mai mult spre rugăciune. Rugăciunea care ne face inima mai largă pentru a-i cuprinde pe toți deznădăjduiții și bolnavii acestei lumi, pe toți cei care se află în cumpănă, pe cei apropiați și dragi nouă sau pe cei care ne sunt dușmani, ne voiesc răul și luptă împotriva noastră.
Cuprinzându-i prin rugăciune pe toți, ne apropiem noi mai mult de Dumnezeu” – fragment din mesajul de Crăciun al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.