Ziua de 14 septembrie 2020 va rămâne în analele educației românești ca cel mai răsunător fiasco. Nici profesorii, nici elevii, nici părinții nu s-au bucurat de reîntâlnire. Nici nu ar fi avut cum, mascați, față în față, dacă se poate spune, de la un metru și jumătate. Abia dacă s-au recunoscut după voce. Firește, toți i-au recunoscut vocea doamnei ministru care nu contenește să îi îndemne la nețărmurită încredere și înțelegerea situației.
Situația este limpede și se va limpezi pe zi ce trece. Este perfect clar, că nici Ministerul Educației nici Ministerul Sănătății nu s-au mișcat, timp de 6 luni, în nicio direcție. Au șezut binișor și au așteptat cifre convenabile pentru alegerile din 27 septembrie.
Ideea -forță (pentru că da, la Ministerul Educației se lucrează cu idei – forță) este că elevii se vor adapta la orice și profesorii la fel. Cât despre părinți, ei trebuie să înghită orice, „de dragul celor mici”, indiferent că „cel mic” are 18 ani, se cocoșează la calculator, nu face sport, nu își întâlnește colegii și nu îș vede dascălii.
Mai în glumă, mai cu obidă, un alegător din circumscripția mea, colegiul 24 Iași a propus o listă de donații publice pentru erijarea unei statui: incompetența 2020. Mă gândesc însă, că mulți ar concura la titlu. Poporul român are încă umor.
(Sursa: Comunicat de presă Vasile Cîtea, deputat PSD Iași)