De la începutul campaniei de vaccinare antigripală şi până în momentul de faţă, în acest sezon s-au vaccinat aproape 40.000 de ieşeni, cu 10.000 mai puţini comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Dintr-un total de 59.490 de doze primite gratuit de la Ministerul Sănătăţii în mai multe tranşe au fost administrate de către medicii de familie 39.746 de doze. Ultima tranşă care a ajuns la Iaşi săptămâna trecută constă în alte 4.577 de doze de vaccin care vor fi repartizate la cabinetele medicilor de familie pentru imunizarea persoanelor care au un risc crescut de îmbolnăvire, scrie ziaruldeiasi.ro.
Campania de vaccinare a demarat abia la jumătatea lunii octombrie, medicii spunând că a fost „mai lent decât ar trebui”.
Comparativ, în anul anterior primele doze au fost distribuite către DSP încă de pe data de 14 septembrie. Astfel, anul trecut erau deja imunizaţi peste 51.000 de ieşeni până la începutul lunii decembrie.
„Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a distribuit dozele pentru imunizarea împotriva gripei de sezon a copiilor înscrişi la cabinetele medicilor de familie, a copiilor din instituţiile sociale, a personalului medico-sanitar din unităţile medicale, precum şi a persoanelor instituţionalizate din căminele de bătrâni şi unităţile medico-sociale”, au precizat reprezentanţii DSP Iaşi.
Prin campania de vaccinare gratuită sunt imunizate gravidele, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, dar şi persoanele cu boli cronici sau copiii şi bătrânii instituţionalizaţi.
Specialiştii au explicat că anul acesta ar trebui să ne aşteptăm la mai multe cazuri de gripă, în contextul în care în emisfera sudică s-au înregistrat deja cazuri în plus faţă de anul precedent, iar sezonul epidemic de gripă este la început la noi.
De aceea, este indicat să ne vaccinăm chiar dacă nu facem parte din categoria persoanelor cu risc mare de îmbolnăvire şi chiar dacă trebuie să ne achiziţionăm pe cont propriu vaccinul. Este extrem de important să se vaccineze adulţii sănătoşi, în special cei care intră în contact cu persoane care suferă de alte boli. Preţul unui vaccin care se poate achiziţiona din farmacii este cuprins între 48 şi 62 de lei.