Statele membre ale Uniunii Europene au început luni o dezbatere în jurul ideii dacă persoanele care au primit vaccinul împotriva COVID-19 ar trebui să aibă la vară o libertate de călătorie mai mare decât cei neimunizaţi, relatează Reuters.
Miniştrii pentru afaceri europene ai celor 27 de ţări membre ale UE au avut o videoconferinţă pentru a discuta despre o mai mare coordonare în distribuirea vaccinurilor, urmând ca subiectul să fie discutat joi şi de liderii din UE, care se vor reuni tot în videoconferinţă.
Săptămâna trecută, într-o scrisoare către Comisia Europeană, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a evocat ideea unui certificat de vaccinare în UE pentru a ajuta la restabilirea călătoriilor transfrontaliere care au fost puternic afectate de pandemie.
Duminică, ministrul german al Afacerilor Externe, Heiko Maas, a spus că persoanele vaccinate ar trebui să poată să se întoarcă mai repede în restaurante şi cinematografe, deşi alţi miniştri au criticat această poziţie.
Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, a spus că este important să se evidenţieze că vaccinarea este voluntară şi că unele persoane nu pot sau nu vor să se vaccineze.
După discuţia de luni, Sefcovic a declarat într-o conferinţă că drepturile acestor persoane nu ar trebui limitate. Cu toate acestea, vaccinarea ar putea deveni o condiţie pentru a călători, aşa cum sunt actualele cerinţe din multe ţări privind prezentarea unui test negativ pentru COVID-19.
“Vor fi opţiuni diferite privind gestionarea călătoriilor. Ar putea fi adăugată şi posibilitatea unui certificat de vaccinare electronic”, a afirmat el.
Michael Roth, reprezentantul Germaniei la videoconferinţa de luni, a declarat că este vital să se stabilească dacă persoanele vaccinate pot transmite sau nu în continuare virusul.
Executivul european lucrează la asigurarea colectării electronice a datelor legate de vaccinare într-un formular comun.
Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor va începe din această săptămână să colecteze date despre vaccinurile livrate şi vaccinările din fiecare ţară.
Sefcovic a spus că statele din UE trebuie să fie sincronizate cât de mult posibil pentru a ajuta la menţinerea pieţei unice deschise, permiţând libertatea de mişcare a persoanelor, şi implicit a lucrătorilor.
Multe state din UE spun că primesc mai puţine doze de vaccin împotriva COVID-19 decât se aşteptau şi se plâng de incertitudinea privind viitoarele livrări, au declarat pentru Reuters oficiali ai UE.
Sursa: Agerpres