Un pacient al Spitalului Județean din Galați poartă vestă antiglonț din cauza războiului care ar putea să izbucnească în Ucraina.
Bărbatul s-a prezentat la secția de urgențe deoarece avea o problemă medicală și le-a spus medicilor că vrea să fie protejat.
Pacientul le-a spus cadrelor medicale că poartă vestă antiglonț pe stradă deoarece vrea să fie pregătit în cazul în care izbucnește un război în apropierea granițelor României.
Incidentul a avut loc luni la spitalul gălățen și a fost relatat de medicul Paul Ichim.
”Pe undeva lumea a luat-o rara rău. Dacă un bărbat a venit la urgențe să se consulte, cu vesta antiglonț pe el, pentru că nu știe când începe răzbelul și vrea să fie protejat, ce mai vreți?”, a povestit medicul gălățean.
Bărbatul are 48 de ani și le-a mai spus medicilor că vesta a primit-o de la un club de airsoft unde este membru.