Un bărbat a murit, joi, după ce s-a lovit cu maşina de un stâlp electric, în Cluj-Napoca.
„În jurul orei 12,40 ISU Cluj a fost alertat pentru a interveni la un accident rutier cu o maşină, o victimă inconştientă, în Cluj-Napoca, calea Turzii. Intervine Detaşamentul 1 de Pompieri Cluj-Napoca cu 1 autospecială de stingere şi descarcerare, 1 autospecială de descarcerare şi o ambulanţă Terapie Intensivă Mobilă de la Detaşamentul 2 Cluj-Napoca, în total 7 subofiţeri. Victima, un bărbat de aproximativ 65 de ani, a fost extrasă inconştientă şi se aplică manevre de resuscitare”, a informat, iniţial, ISU Cluj.
Ulterior, reprezentanţii ISU au anunţat că bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi că a fost declarat decedat.
„Din primele verificări reiese că un bărbat de 65 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa cu autoturismul pe strada Calea Turzii, dinspre localitatea Feleacu, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, autovehiculul părăsind partea carosabilă, ulterior având loc un impact cu un stâlp electric. Din nefericire, în urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto”, a precizat IPJ Cluj.
SURSA: Agerpres