O ucraineancă în vârstă de 45 de ani a fost adusă ieri la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi cu o rană infectată, produsă se pare de o schijă a unei bombe, a declarat presei prof.dr. Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi.
Potrivit sursei citate, femeia a fost rănită în urmă cu două săptămâni în Mariupol, Ucraina, fără a avea însă retenţie de corp străin. De câteva zile, ea a locuit într-un centru de refugiaţi din Iaşi. Pentru că nu a fost tratată corespunzător, rana s-a suprainfectat, scrie ziaruldeiasi.ro.
“Pacienta, care se afla într-un centru de refugiaţi din Iaşi, a apelat 112 pentru că avea o contuzie produsă de o schijă. Ea nu poate explica prea bine mecanismul. Are o plagă suprainfectată la nivelul gambei. S-au făcut investigaţii, toaletarea plăgii şi consult chirurgical. În timpul investigaţiilor nu s-a descoperit niciun corp străin de tip schijă sau glonţ la nivelul acelei plăgi. Pacienta a plecat din spital cu recomandări de a reveni în ambulatoriu şi de a urma un tratament”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU de la Spitalul “Sf. Spiridon”.