Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a stabilit oferta de studii și condițiile de admitere pentru anul universitar 2024-2025. La cele 15 facultăți ale Universității, candidații au la dispoziție 221 programe de studii, dintre care 91 la studii de licență și 130 la studii de master.
Oferta de anul acesta cuprinde 4 specializări noi, două la studii de licență (Inteligență Artificială, cu predare în limba română și Artificial Intelligence, cu predare în limba engleză, la Facultatea de Informatică) și două la studii de master (Alimentație și Sport, la Facultatea de Chimie și Fizică aplicată în tehnologii smart și comunicații, la Facultatea de Fizică).
Citiți și Viorel Scripcariu reales rector al UMF Iași
Opt dintre cele 15 facultăți ale UAIC vor face admiterea pentru studii de licență exclusiv pe baza mediei generale de la examenul de bacalaureat. La patru facultăți (Drept, Educație Fizică și Sport, Informatică și Teologie Ortodoxă) se vor susține probe scrise, a căror pondere variază între 40 și 60% din media de admitere, iar trei facultăți (Geografie și Geologie, Informatică, Matematică) vor lua în calcul și nota la diverse probe din cadrul examenului de bacalaureat. În funcție de facultatea aleasă, candidații vor susține și probe eliminatorii de aptitudini (Psihologie și Științe ale Educației, Teologie Ortodoxă) sau probe sportive (Educație Fizică și Sport).
Admiterea la studii de master se va face, la majoritatea facultăților UAIC, pe baza unei medii în care examenul de licență va conta în proporție de 60%, iar nota la prezentarea CV-ului și/sau a scrisorii de intenție sau interviul va avea o pondere de 40%. În cazul Facultății de Drept, media examenului de licență și media anilor de studii vor avea ponderi egale (50%) la programele de studii din cadrul domeniului Drept. Facultatea de Informatică este singura la care examenul de licență nu este luat în calculul mediei de admitere, aceasta fiind formată din nota la interviul de specialitate (pondere de 50% sau 60%, în funcție de programul ales) și media ECTS a anilor de studii de la programul de licență absolvit (pondere de 50% sau 40%, în funcție de programul ales). La Facultatea de Teologie Ortodoxă, candidații vor susține o probă orală, pe baza unei tematici și bibliografii afișate, care va avea o pondere de 40% din media de admitere.
Citiți și Elevii navetişti din Iaşi adună bilete în speranţa decontării lor
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași oferă de 31 de specializări în limbi străine, 7 la studii de licență și 24 la studii de master. Cetățenii români de pretutindeni din Republica Moldova pot studia la extensiile UAIC din Bălți și Chișinău, unde sunt disponibile șase programe la studii de licență și patru programe la studii de master.
Candidații la admiterea 2024 au la dispoziție și 9 programe de studii la filialele UAIC din Focșani și Botoșani. La filiala din Focșani, oferta de studii cuprinde șapte specializări (trei la studii de licență și patru la studii de master), în timp ce filiala din Botoșani oferă două specializări, ambele la studii de licență.
Înscrierea la toate cele 15 facultăți ale UAIC se va putea face atât online cât și fizic, în perioada 15-20 iulie 2024. Selecția și afișarea rezultatelor va avea loc între 22 și 27 iulie 2027. Locurile rămase neocupate după sesiunea de admitere din iulie vor fi scoase la concurs în perioada 6-9 septembrie 2024. Începând cu data de 1 aprilie 2024, candidații se vor putea preînscrie online, având astfel posibilitatea de a formula opțiuni privind programele de studii la care ar dori să fie admiși și de a încărca documente doveditoare privind datele personale, studiile absolvite, rezultatele obținute etc.
Oferta completă de studii pentru anul universitar 2024-2025, precum și condițiile de admitere pot fi consultate pe site-ul admitere.uaic.ro