Un accident de circulație în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc marți seară, pe bulevardul Independenței.
În mijlocul drumului, avariate, au ajuns o Skoda, un Audi și un Range Rover. Două persoane dintr-o Skoda au fost transportate la spital.
Șoferii au fost testați, dar nici unul nu consumase băuturi alcoolice.
Polițiștii fac cercetări pentru a se stabili în ce condiții s-a produs accidentul și cine este vinovat, scrie ziaruldeiasi.ro.