Moş Crăciun ajunge cu tramvaiul în Iaşi. Duminică, 18 decembrie, între orele 11:00-13:00, în rondul din Târgu Cucu, Moş Crăciun şi spiriduşii lui vor ura „Bun găsit!” tuturor ieşenilor. Tramvaiul este deja pregătit de către ajutoarele lui Moş Crăciun şi aşteaptă să fie plin de oameni.
Spiriduşii vor oferi dulciuri copiilor prezenţi, iar Moş Crăciun va face poze şi le va asculta poeziile şi cântecelele pregătite. Spre finalul întâlnirii va avea loc tombola lui Moş Crăciun.
Copiii vor primi tichete cu numere, care vor fi depuse într-un bol. Zâna Iarnă va trage la sorţi 80 de tichete, pentru care Moşul va oferi 80 de cărţi din partea doamnelor de la Clubul Lions Iaşi D.
Evenimentul se află la a zecea ediţie anuală consecutivă, şi este organizat de Compania de Transport Public Iasi, Asociaţia Pasionaţilor de Transport Public Tramclub Iaşi, Casa lui Moş Craciun BOO Party, Lions D Iaşi şi Cartea pe bancă.