Ţigarete descoperite în bagajele pentru Franţa! Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova, 13.380 de ţigarete, pe care doi bărbaţi intenţionau să la introducă ilegal în România, fără a deţine documente de provenienţă pentru acestea.
În data de 01 iulie 2022, în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – judeţul Botoşani, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, doi bărbaţi, pasageri ai unui autocar înmatriculat în Republica Moldova, ce efectua o cursă ocazională cu destinaţia Franţa.
Ţigarete descoperite în bagajele pentru Franţa
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit, în urma căruia echipa comună de control a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în bagajele celor doi bărbaţi, cantitatea totală de 13.380 de ţigarete de diferite mărci cu timbru de acciză Republica Moldova, în valoare totală de 3250 de lei.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării produselor accizabile în vederea confiscării, persoanele fiind sancționate de către Autoritatea Vamală cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei fiecare.
Citeste si Permis ucrainean fals descoperit de poliţiştii de frontieră ieşeni
Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat, care a prezentat la control un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina, ce s-a dovedit a fi fals.
În data de 30 iunie a.c., în jurul orei 10.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi, pentru efectuarea formalităţilor necesare controlului de frontieră, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 47 de ani, conducând un autoturism, înmatriculat în R. Moldova.