Reuters a relatat miercuri că vaccinul administrat gravidelor poate constitui un mod de a transmite protecție „maternă şi neonatală împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2”, potrivit studiului. Au fost detectați anticorpi la 20 de femei în al treilea trimestru de sarcină și la nou-născuți, prin transfer placentar, în luna februarie, administrându-se doze din vaccinul Pfizer/BioNTech.
Cercetătorii de la Centrul Medical Universitar Hadassah din Ierusalim au constatat că mai sunt necesare și alte testări în timpul diferitor perioade de sarcină pentru a se evalua efectul cercetării. Dana Wolf, coautoarea studiului susține că va începe să se analizeze perioada de timp în care anticorpii declanşaţi de vaccinări sunt prezenţi la copii. Pentru a se evalua siguranța și eficacitatea vaccinului, Pfizer Inc şi BioNTech SE au anunțat un studiu internațional pe 4.000 de voluntari.
În Statele Unite s-a realizat un studiu prin care s-a constat că anticorpii induşi la femeile însărcinate după administrarea vaccinurilor împotriva COVID-19 bazate pe ARN mesager (ARNm), cum ar fi Pfizer/BioNTech şi Moderna, au fost transferaţi copiilor prin placentă sau lapte matern.
Editor: Lavinia-Elena Irimieș