O echipă de patru studenți de la Facultatea de Construcții și Instalații, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a reușit să construiască cel mai rezistent pod înscris în competiția desfășurată de Universitatea Boğaziçi din Turcia – „Design&Construct 2022”.
Dintre cele 12 echipe înscrise la competiție, 11 au fost din Turcia, iar studenții TUIASI au construit un pod cu tehnologie suport tip arc, de doar 79 de kilograme, care a avut cea mai mică deformare la exercitarea unei greutăți de 1.250 de kilograme: puțin peste 3,3 milimetri.
În clasamentul general, universitatea a terminat pe locul al II-lea și echipa a câștigat un premiu de 6.000 de lire turcești. Au existat patru criterii în concurs, iar studenții universității au fost pe locul I la rezistență, pe locul al II-lea la greutate, pe locul al III-lea la estetică și unicitate și pe locul al V-lea la timpul de montaj. Este una dintre cele mai bune clasări din istoria participărilor echipelor de la studenți la acest tip de competiție.
Tinerii au lucrat șapte luni la proiectarea și execuția podului, alături de cadrele didactice coordonatoare de la Facultatea de Construcții și Instalații. Au fost mai multe repetiții pentru a-l putea construi cât mai repede, respectând regulile stricte ale construcției. Podul, în lungime de 6 metri, a fost gândit să poată fi replicat la scară mare și să se întindă peste un râu de 60 de metri.
Miercuri, 18 mai 2022, studenții au efectuat în parcarea Facultății de Construcții și Instalații o probă de montare rapidă, ridicând de la zero podul, exact ca la proba concursului.
Cititi mai multe pe tuiasi.ro