Grecia a introdus noi restricţii pentru a limita răspândirea infectării cu SARS-CoV-2, iar noile reguli îi vizează şi pe credincioşi. Astfel, oamenii au voie să participe la slujbe doar dacă prezintă un test negativ pentru COVID-19.
Conform noilor restricţii, persoanele nevaccinate nu mai au voie la restaurante, cinema, muzee sau săli de sport, chiar dacă au dovadă test PCR negativ, conform Reuters. Duminică este prima zi în care regulile se aplică şi bisericilor. Enoriaşii trebuie să aibă un test negativ, al cărui cost îl suportă din propriul buzunar, scrie observatornews.ro.
”Asta este pentru a ne proteja pe noi, dar şi pe ceilalţi. Poate fi puţin dificil, dar vom continua astfel. Suntem obligaţi să ne conformăm”, spune preotul Christos, de la Biserica Ayios Spiridon din oraşul-port Pireu.
Din cauza noilor restricţii, mai puţini greci merg la biserică. Grecia se confruntă cu o creştere a numărului de infectări în noiembrie.