Primăria Municipiului Iași va ajuta material persoanele păgubite în incendiul din 6 mai. Este vorba despre locatarii a mai multor apartamente din blocul 10C situat în bulevardul Chimiei, nr. 10C.
Astfel, urmare a evaluării făcute de către inspectori din cadrul Direcției de Asistență Socială Iași, au fost identificate ca fiind afectate un număr de 11 apartamente, dintre care două sunt nelocuite.
După evaluarea solicitărilor depuse de persoanele păgubite, au fost emise nouă dispoziții ale primarului privind acordarea de ajutoare financiare în sumă de 2.500 lei, iar pentru două situații se așteaptă completarea documentației necesare.
De asemenea, persoanele păgubite au fost consiliate pentru a depune solicitări de sprijin și la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Iași, iar pentru o parte dintre acestea s-a realizat deja documentația necesară.