Profesorul Alexandru Rafila spune că soluția pentru eliminarea îngrijorărilor legate de începrea noului an școlar 2020 – 2021 stă în mâna celor responsabili cu funcționarea școlii la nivel local. În opinia lui, cel mai important este ca părinții să fie informați corect cu privire la modul în care se va desfășura activitatea școlară, iar asta să se facă prin invitarea lor la școală și informare, relateaza digi24.ro
„În perioada următoare, când vor începe și alte tipuri de activități, sperăm să înceapă și școlile, e important ca lumea să înțeleagă că aceste activități sunt corelate cu nevoia de a păstra măsuri de siguranță.
Îngrijorarea este cauzată de incertitudini și de necunoaștere. Îngrijorarea cauzată de incertitudini trebuie lămurită de autorități, iar necunoașterea trebuie rezolvată de autoritățile locale și de cei responsabili cu funcționarea școlii la nivel local – cadre didactice, conducerea școlii.
Eu aș informa părinții, aș invita părinții înainte la școală, să vadă cum se va desfășura activitatea în școală. Asta va da încredere părinților, care vor înțelege că este esențial pentru copii să meargă la cursuri și să încerce să aibă o activitate școlară apropiată de cea normală”, a declarat Alexandru Rafila.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, vineri, că nu a avut loc „o discuţie oficială” cu privire la scenariul ca elevii să se întoarcă fizic la școală de la 1 octombrie, iar anul școlar 2020-2021 să înceapă la 14 septembrie cu două săptămâni de învățământ online.
De asemenea, secretarul de stat a mai spus că nu a avut loc nicio discuţie nici despre o eventuală amânare a școlii până după alegerile locale.
Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că autorităţile au avut discuţii privind începerea anului şcolar cu prezenţa fizică în clase de la 1 octombrie, iar până atunci cursurile să fie online, dar nu s-a luat încă o decizie în acest sens.