O femeie în vârstă de 59 de ani și-a pus capăt zilelor, în subsolul blocului din Botoșani în care locuia.
Copiii femeii au găsit-o, alarmați că aceasta era de negăsit. Aceasta și-a confecționat un ștreang dintr-o sfoară pe care a legat-o de unul dintre rafturile metalice și și-a lăsat greutatea corpului să îi ducă planul cumplit la îndeplinire.
Fiica acesteia, care este și însărcinată, a suferit un șoc.
Oamenii au sunat imediat la 112. La fața locului au ajuns un echipaj cu medic al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA), precum și două echipaje de poliție.
Potrivit rudelor, motivul gestului femeii au fost scumpirile. Ea ieșise de puțin timp la pensie și era tot mai deprimată din această cauză și se plângea în permanență de creșterea prețurilor la alimente.
Cazul a intrat și în atenția polițiștilor botoșăneni, care au deschis un dosar pentru ucidere din culpă, fiind dispusă și efectuarea unei autopsii pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.
Sursa: Antena3