Săptămâna aceasta Kievul va sărbători ziua independenței și va marca jumătate de an de lupte, desfășurând tancuri rusești distruse pe bulevardul principal.
Speranțele lui Vladimir Putin privind o victorie rapidă s-au pierdut. Negocierile de pace au stagnat. Unde mergem de aici?
În seara zilei de 21 februarie a devenit imposibil de ignorat faptul că Vladimir Putin plănuia ceva cu adevărat îngrozitor pentru Ucraina .
Până în acel moment, cu exact șase luni în urmă, multe voci îndemnau la calm în fața avertismentelor tot mai insistente americane și britanice cu privire la o invazie la scară largă. Guvernele francez și german, oficialii ruși și chiar președintele ucrainean Volodimir Zelenskii au sugerat că acumularea de trupe a lui Putin a fost o cacealma. Avertismentele de la Washington au fost exagerate, scrie The Guardian.
Apoi Putin a apărut la televiziune, prezidând o ședință a consiliului său de securitate la Kremlin. Și-a strigat curtenii, rând pe rând, la microfon, ”cerându-le sfatul”. Apoi umilindu-i pe cei puțini care au ezitat să dea răspunsurile pe care le dorea.
Aparent, problema în discuție era dacă Rusia ar trebui să recunoască „independența” așa-numitelor „republici populare” Donețk și Lugansk.
Pretextul
Dar acesta a fost doar un pretext. Ulterior, televiziunea rusă a difuzat un discurs lung și divagator al lui Putin, în care a subjugat istoria și independența Ucrainei.
Trei zile mai târziu, la primele ore ale dimineții, a început asaltul rusesc, cu rachete lovind ținte din întreagul teritoriu ucrainean și trupe terestre care au asediat țara din trei direcții.
Această decizie fatidică a schimbat Ucraina, Rusia și lumea în mod irevocabil în cele șase luni care au trecut. Mii de ucraineni sunt morți și milioane strămutați, fiecare caz fiind o tragedie.
Rusia s-a schimbat și ea, regimul renunțând la ultimele fărâme de democrație și îmbrățișând un militarism cu drepturi depline, în timp ce Occidentul și-a recalibrat relațiile cu Rusia și banii ruși, iar multe țări au început un program de ajutor militar fără precedent pentru Ucraina.
Șocul primelor ore de război
Șocul acelor prime ore de război, când imposivilul a devenit realitate, este un moment care probabil va rămâne în mintea fiecărui ucrainean pentru tot restul vieții.
În primele zile haotice, evenimentele s-au întâmplat incredibil de repede. Până la sfârșitul primei săptămâni, țara s-a instalat deja într-o nouă realitate în care drumurile erau presărate cu puncte de control conduse de localnici care purtau orice armă pe care puteau pune mâna, primarii s-au plimbat prin orașele lor îmbrăcați în haine militare organizând apărarea.
Deciziile de o fracțiune de secundă ar putea însemna viață sau moarte. Oamenii ai căror prieteni i-au batjocorit în săptămânile anterioare pentru că adunau mâncare sau făceau planuri de evadare erau acum salutați drept profeți. Nenumărate familii au decis să părăsească Kievul spre orașele pașnice de navetiști din vestul țării, în speranța de a evita atacul așteptat asupra orașului de acolo, doar pentru a se trezi supuse unei luni de teroare din partea forțelor de ocupație, în timp ce centrul capitalei a rămas relativ nevătămat.
Mariupol – iadul pe Pământ
În orașul sudic Mariupol, cei care au decis să plece în primele zile, când încă era posibil, și-au putut găsi un loc sigur în alte părți ale Ucrainei sau în străinătate. Cei care au decis să aștepte și să vadă au ajuns blocați. Au fost forțați să îndure săptămâni de bombardament în timpul operațiunii rusești de a prelua controlul orașului.
Poveștile lor, despre îngroparea cadavrelor în mormintele din curte, despre adăpostirea în subsoluri umede și înghețate, despre boli, avorturi spontane, foamete și privațiuni, aminteau de cel de-al Doilea Război Mondial.
Rezistența
În mijlocul groazei și traumei, a apărut o poveste înălțătoare a unei țări nou unite. Diviziunile anterioare s-au evaporat în fața amenințării existențiale din est. Rezistența a început cu Zelenski și echipa sa, care au rămas la Kiev în loc să fugă, și a fost replicată și în societate societății.
„Kremlinul spera cu adevărat că vom fi dezorientați și că vom fugi”, a spus vicepremierul Iryna Vereshchuk. Fusese chemată cu câteva zile înainte de invazie de către ambasadorul britanic și sfătuită să fugă din capitală. În schimb, ea a rămas și a lucrat în interiorul complexului fortificat al lui Zelenskiy din centrul Kievului, dormind pe un pat de garnizoană.
„Îți poți imagina dacă oamenii ar fi aflat că președintele și echipa sa și guvernul au fugit? Desigur, ar fi demoralizat pe toată lumea”, a spus ea.
În majoritatea orașelor și satelor, primarii locali au rămas și ei pe loc și au ajutat la organizarea rezistenței.
„Nu se așteptau la asta”, a spus Gennadiy Trukhanov, primarul Odesei, într-un interviu în primele săptămâni de război.
Trukhanov a indicat o schimbare în rândul multor oficiali ucraineni din sudul și estul țării. Anterior fuseseră percepuți ca pro-rusi, dar acum au ajuns ferm de partea Kievului.
„Nu se așteptau să fie baricade în Odesa și că oamenii nu îi vor primi cu pâine și sare, că Harkov se va lupta, că Cernihiv se va lupta”, a spus el.
În regiunea Herson din apropiere, unii oficiali de securitate au colaborat cu rușii. Un număr de politicieni au fost de acord să lucreze pentru Administrații conduse de Kremlin.
Dar localnicii raportează că rușii se luptă acum să ocupe poziții de nivel mediu. Se confruntă cu un răspuns puternic din partea majorității localnicilor care rămân loiali Ucrainei.
Sursă: stirileprotv.ro
Citește și: Jurnalista de televiziune rusă care a protestat împotriva războiului a fost reţinută, potrivit avocatului ei