În judeţul Iaşi, la o săptămână de la redeschiderea şcolilor, sunt înregistraţi şase elevi ca fiind infectaţi cu virusul Sars CoV2 şi şase profesori.
Purtătorul de cuvânt de la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, Marius Voicescu a declarat că virusul nu a fost contactat din unităţile şcolare, respectivele.
„În prima săptămână a anului şcolar 2020-2021 au fost despistaţi pozitiv cu noul coronavirus 6 elevi şi 6 profesori de la unitţi de învăţământ de pe raza judeţului Iaşi. De asemenea, mai menţionăm faptul că, în momentul de faţă nu sunt înregistrate focare de infecţie COVID19 în aceste unităţi şcolare, prin urmare, referitor la cazurile menţionate Direcţia de Sănătate Publică Iaşi efectuează anchete epidemiologice individuale pentru că vorbim despre cazuri sporadice”, a spus Voicescu.
Purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul şcolar Judeţean Iaşi, Antonina Bliorţ a adăugat că, fiind vorba de trasmitere comunitară, nu se impune închiderea acelor unităţi şcolare, notează radioiasi.ro.
„Având în vedere că anchetele epidemiologice sunt în desfăşurare, nu avem până în acest moment nicio situaţie în care şcolile au intrat în scenariul roşu datorită acestei infectări. Vom vedea care sunt măsurile pe care Direcţia de Sănătate Publică în directă colaborare cu şcoala le va lua mai departe”, a declarat Antonina Bliorţ.
În momentul de faţă, reprezentanţii DSP Iaşi desfăşoară anchete epidemiologice pentru cele 12 cazuri.