Locuitorii din Gheorgheni, din județul Cluj, primesc apă îmbuteliată de la compania de apă, iar pentru animale primesc apă de la ISU, după ce o cisternă cu motorină s-a răsturnat în zonă, iar carburantul a ajuns în pânza freatică, scrie Libertatea.ro.
Luni, 18 iulie, pe centura Vâlcele-Apahida a avut loc un accident, în urma căruia o cisternă a armatei s-a răsturnat, deversând circa șapte tone de motorină. Combustibilul s-ar fi infiltrat în rețeaua de alimentare cu apă potabilă, iar locuitorii din Gheorgheni s-au pomenit cu motorină în fântâni.
Autoritățile locale împreună cu reprezentanții Armatei și angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj au oprit alimentarea cu apă atât de la bazinul principal, cât și de la cele secundare. În acest mod, apa contaminată nu va mai ajunge în cele 350 de gospodării din raza satului Gheorgheni.
Prefectul, Irina Munteanu, a solicitat ajutorul organizațiilor non-guvernamentale din județul Cluj pentru aprovizionarea cu apă îmbuteliată, care să fie distribuită oamenilor.
Totodată, Inspectoratul pentru Situații de Urgență urmează să asigure localnicii cu cisterne de apă nepotabilă, care va putea fi folosită pentru animale sau uz casnic.