Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul Eurovision, a transmis un comunicat de presă în care a explicat că în cea de-a doua semifinală juriile naţionale din şase ţări au fost eliminate din concurs. Acestea au fost apoi înlocuite cu un rezultat agregat bazat pe ţări cu tipare de vot similar atât în a doua semifinală, cât şi în marea finală. Printre cele şase ţări s-ar afla şi România.
Cele şase jurii naţionale eliminate din Eurovision 2022 ar fi: Azerbaijan, Georgia, Muntenegru, Polonia, România, San Marino, scrie publicaţia escxtra.com.
„În analiza votării juriului de către partenerul de vot paneuropean al Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU) după cea de-a doua repetiţie generală a celei de-a doua semifinale a Concursului Eurovision 2022, au fost identificate anumite tipare de vot neconforme în rezultatele a şase ţări”, se arată în comunicatul EBU.
Cititi si: Volodimir Zelenski a jurat că Ucraina va găzdui Eurovision în 2023
România este implicată în scandalul jurizării de la Eurovision 2022
Pentru a respecta Instrucţiunile de vot ale concursului, EBU a colaborat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat înlocuitor pentru fiecare ţară în cauză atât pentru a doua semifinală, cât şi pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor ţări cu un vot similar).
Acest proces a fost recunoscut de către monitorul independent de vot.
EBU ia extrem de în serios orice tentativă suspectă de a manipula votul la concursul Eurovision şi are dreptul de a elimina astfel de voturi în conformitate cu instrucţiunile oficiale de vot, indiferent dacă astfel de voturi ar putea influenţa sau nu rezultatele şi/sau rezultatul vot, se arată în comunicatul citat de g4media.com.
Din partea TVR, Eda Marcus ar fi trebuit să anunţe punctajul juriului naţional, sâmbătă seară. Însă, în timpul transmiterii voturilor juriilor naţionale, punctajul din partea României nu a putut fi aflat în direct de la Bucureşti, fiind invocate probleme tehnice. Martin Osterdahl, coordonatorul concursului Eurovision 2022, a fost cel care a anunţat cele 12 puncte acordate de România Ucrainei.
Sursa: ZDI