Distanțarea fizică nu va fi o cerință imperativă în cazul călătoriilor cu avionul în Uniunea Europeană, spune comisarul pentru Transporturi Adina Vălean. Într-o intervenție la Digi24, Vălean spune că s-a hotărât împreună cu specialiștii ca distanțarea fizică să nu fie o cerință în timpul călătoriilor cu avionul, însă vor fi obligatorii purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor și limitarea interacțiunilor dintre călători.
„Noi am elaborat, la nivel european, pentru că toată lumea ne-a cerut să facem o coordonare. Cu alte cuvinte, să avem un set de măsuri pe care le recomandăm. Noi nu le-am inventat aceste măsuri, le-am dezvoltat împreună cu Agenția Europeană pentru Siguranță în Aviație, cu Centrul European pentru Controlul Bolilor, adică am încercat să folosim specialiștii pentru a stabili care ar fi cele mai practice și eficiente măsuri. Și atunci sigur că am făcut aceste recomandări pentru aeroporturi, pentru aeronave și așa mai departe. Ele se aplică în momentul de față în UE, relatează digi24.ro
Sigur că vom face o evaluare cum funcționează. Sperăm că toate aceste noi relaxări, noi rute care se deschid nu vor aduce modificări în situația epidemiologică pe anumite destinații pentru că de multe ori se spune cum reluăm zborurile, dar spre anumite destinații ele nu au fost niciodată întrerupte. A depins foarte mult de care este situația la capătul drumului. Ori acum tot mai multe destinații se deschid, tot mai multe țări, în special cele din sudul Europei invită concetățenii europeni în vacanță și atunci ne uităm spre acest fenomen și ținem, ca să spunem așa, pumnii strânși ca să nu avem modificări în situația epidemiologică la nivel european.
Aici, cei de la Agenția Europeană pentru Siguranță și cei de la Agenția Europeană pentru Controlul Bolilor au avut o întreagă dispută la care noi, cumva, Comisia, am asistat pentru că nu putem nici veni noi să impunem o soluție. Gândiți-vă, de pildă, dacă vorbim de toate transporturile regionale care se fac cu avioane mai mici, în care avem două rânduri de locuri, stânga-dreapta, pe acolo oricât ai vrea și oricât ai lăsa liber tot nu atingi distanța de 1,5 metri sau 2 pe care ți-ai dori să o ai între două locuri.
E foarte discutabil ceea ce, de exemplu, pentru avioanele de care vorbeam, ar însemna o încărcare poate mai puțin de 50%. Pentru cele mai mari, sigur, cu șase rânduri, dacă lași un loc liber, să zicem, tot nu atingi un metru-doi, dar să zicem că ai putea avea o încărcare la 70%. Atunci intervine, desigur, și argumentul de natură economică pentru că o cursă nu are niciun sens să fie făcută atâta timp cât ea intră în pierdere pentru că, în momentul de față, toate companiile aeriene sunt puternic impactate de criză, statele membre au încercat, unele dintre ele au și reușit să le ajute, cu capitălizări, cu împrumuturi, cu garanții. Comisia propune și pentru celelalte categorii de companii soluții de natură economică, dar este o realitate care se traduce în locurile de muncă ale celor angajați, în contribuții la buget, în falimentarea sau nu a unei companii și așa mai departe.
Recomandarea este făcută de specialiști, de la cele două agenții europene. Nu am vrut să optăm noi direct pentru o soluție pentru că i-am lăsat pe specialiști să discute. Recomandarea este ca acolo unde este posibil să se facă distanțarea, se face, iar acolo unde nu este posibil, ea trebuie înlocuită cu filtre de categorie medicală în avioane, cu purtarea măștii obligatorie pe întreg parcursul zborului, cu dezinfectarea permanentă a mâinilor, cu limitarea mișcării în aeronavă și a interacțiunilor între pasageri. Deci asta este, să zicem, oficial, recomandarea UE.
Trebuie să vă spun și să repet că noi am analizat toată această chestiune din punct de vedere tehnic al avionului. Avionul este unul dintre cele mai sigure mijloace de transport, inclusiv în ceea ce înseamnă transmiterea agenților patogeni. De ce, pentru că aviația și-a dezvoltat această abilitate sau a luat măsuri de siguranță în timp datorită amenințărilor sau atacurilor teroriste. Întotdeauna s-a pus problema unei siguranțe maxime inclusiv în transmiterea unui agent patogen la bordul unui avion, lucru care nu este similar în alte mijloace de transport – trenuri, autobuze și așa mai departe. Eu vreau să le spun telespectatorilor dumneavoastră că avionul este un mijloc de transport sigur. Eu știu că, emoțional, dacă suntem obișnuiți în societate peste tot să ținem distanța putem fi puțin șocați că în avion stăm unii lângă alții. Sigur că ar fi bine, dar masca, dezinfectarea mâinilor, cât mai redusă interacțiune între pasageri sunt toate acțiuni pentru a minimiza riscul.
Nu există o cerință imperativă la nivelul UE pentru distanțare în interiorul avionului pentru că avioanele sunt gândite din punct de vedere al siguranței transmiterii agenților patogeni cu filtre de natură medicală, pentru că tot sistemul de ventilație al aerului este unul vertical în avion, spre deosebire de toate celelate în care este orizontal, sunt anumite argumente. Nu mă înțelegeți greșit, nu este că nu aș vrea eu să fac distanțare în avion. Am lăsat la latitudinea experților din aviație și experților epidemiologi să stabilească care sunt cerințele minime, iar ei nu au ajuns la concluzia că ar trebui să se mențină această distanțare obligatoriu în avioane. E un risc pe care ni-l asumăm și când luăm autobuzul, nu mai vorbesc de transportul rutier, chiar în trenuri. Pentru că felul în care interacționăm cu lucruri, locuri și oameni presupune un risc atâta vreme cât nu avem un vaccin sau un tratament viabil. Toți cei care călătoresc trebuie să înțeleagă că își asumă un risc în momentul în care o fac”, a spus Adina Vălean la Digi24.