Preţurile locuinţelor din judeţul Iaşi s-au menţinut pe un trend ascendent în primul trimestru al anului 2021, în ciuda dificultăţilor create de Covid-19, alăturându-se, astfel, altor 10 mari oraşe (cu peste 200.000 de locuitori) din ţară unde au crescut preţurile. Valoarea medie solicitată la nivelul Iaşului pentru vânzarea unui apartament a înregistrat în perioada ianuarie – martie 2021 o majorare de 1,3% faţă de trimestrul anterior, preţul ajungând până la 1.090 de euro pe metru pătrat.
Datele sunt din cel mai recent raport realizat de Analize Imobiliare, platformă lansată şi susţinută de Imobiliare.ro, în care se precizează că în toate cele 11 judeţe monitorizate s-au înregistrat creşteri ale preţului mediu solicitat la vânzarea unui apartament în primul trimestru din acest an, valorile de listare ale proprietăţilor rezidenţiale din România (apartamente, dar şi case) consemnând un avans trimestrial specific unor condiţii normale de piaţă. Cel mai semnificativ avans trimestrial a fost consemnat de Galaţi (+3,2%, până la 1.000 de euro pe metru pătrat util) şi Braşov (+3,1%, până la 1.260 de euro pe metru pătrat), iar cel mai scăzut în Capitală (+0,4%, până la 1.480 de euro pe metru pătrat).
Plus 4,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2020
Şi comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2020 au avut loc creşteri pe linie ale preţurilor solicitate de vânzătorii din marile oraşe, în judeţul Iaşi diferenţa anuală fiind de +4,9%, cea mai importantă majorare fiind observată în Galaţi (+7%) şi Craiova (+6,2%), iar cea mai scăzută în Bucureşti (+1,1%). Totuşi, o schimbare pe piaţa imobiliară locală şi naţională provocată de pandemie constă în cererea pentru proprietăţi rezidenţiale (apartamente şi case disponibile spre vânzare), care s-a situat la un nivel mai scăzut cu 16% trimestrul trecut faţă de aceeaşi perioadă din anul 2020 (adică înainte de declanşarea crizei de sănătate publică). Partea bună este că cererea a fost similară cu cea consemnată în cele trei luni anterioare, după cum reiese din raport.
Cererea pentru case este creştere
Se remarcă menţinerea unui interes ridicat nu doar pentru achiziţia de case, ci şi de terenuri, având în vedere faptul că, odată cu implementarea modului de lucru de acasă de către angajatori, distanţa faţă de locul de muncă nu mai reprezintă un factor atât de important în rândul oamenilor în deciziile de achiziţie. Spre exemplu, aşa cum „Ziarul de Iaşi” a relatat la începutul acestei luni pe baza datelor publicate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, la nivelul judeţului Iaşi s-au cumpărat 770 de case în luna martie 2021, aproape dublu raportat la martie 2020, când s-au înregistrat 354 de vânzări pe plan local. Cât priveşte tranzacţiile cu terenuri intravilane fără construcţii din judeţul nostru, luna trecută s-au consemnat 1.297 de contracte de vânzare-cumpărare, o cifră tot dublă faţă de martie 2020, când au fost 652. De altfel, anul acesta a debutat cu tranzacţii imobiliare record în judeţul Iaşi, cel puţin dacă ne uităm peste cifrele ultimilor doi ani. Dacă în ianuarie – martie 2021 au fost vândute 7.598 de imobile în judeţ, anul trecut au fost cumpărate 4.209 în primele trei luni, iar în anul 2019, în acelaşi interval de timp, doar 3.527 de imobile, potrivit datelor comparate de „Ziarul de Iaşi”.
Oferta este mai mare cu 7,5%
Totodată, oferta rezidenţială pe piaţa imobiliară ieşeană a înregistrat un plus de 7,5% pe parcursul ultimelor 12 luni, ajungând până la 1.230 de oferte, mai arată raportul realizat de Analize Imobiliare. Cel mai mare avans anual, în cuantum de 14,2%, a avut loc în Bucureşti, unde au fost scoase la vânzare, trimestrul trecut, 7.550 de proprietăţi rezidenţiale, Constanţa (14%, un total de 1.160 de anunţuri) şi Timişoara (13,7%, un total de 2.330 de proprietăţi). Majorări ale ofertei mai mici de 10% au mai fost înregistrate, pe lângă Iaşi, doar în Cluj-Napoca (un avans de numai 0,7%, până la 2.430 de anunţuri).
Sursa: Ziarul de Iași