Acum patru ani, am cerut încrederea ieșenilor pentru cel mai ambițios program de dezvoltare derulat vreodată în județ. În câteva cuvinte, el se rezuma astfel: „un miliard de euro pentru un milion de ieșeni”. Nu era o misiune imposibilă, dar nici ușoară. Nu se mai încercase asta vreodată la Iași, dar în alte părți se făcuse. Există orașe și județe în țara asta în care volumul investițiilor ajunge la 1.000 de euro pe locuitor și chiar trece de această cifră, deci se poate. Și, spre deosebire de mulți dintre cei care vorbesc acum, dar care au trăit doar din slujbe de la stat și sinecuri de partid, eu provin din mediul privat. Știu ce înseamnă să nu dormi nopțile pentru a putea plăti angaralele către stat. Știu ce înseamnă să nu-ți vezi familia săptămâni în șir pentru a putea livra comenzile la care te-ai angajat. Și știu ce înseamnă să vezi bucuria din ochii unui angajat atunci când poți să-i acorzi o primă pentru munca sa.
Nu cred că un bugetar nu poate munci în același ritm și cu aceleași rezultate ca un angajat din mediul privat. Așa că am aplicat aceeași rețetă și la Consiliul Județean.
Exista aici o echipă formidabilă, clădită în decurs de 8 ani de fostul președinte social-democrat al CJ, Lucian Flaișer. Echipă a cărei experiență fusese însă din nefericire prea puțin fructificată ulterior. I-am acordat toată încrederea și i-am cerut în schimb toată dăruirea și munca fără preget. Și-au sacrificat concedii și duminici cu familia, iar timp de patru ani Consiliul Județean a fost una dintre puținele instituții din Iași, dacă nu chiar singura, în care luminile erau aprinse și la miez de noapte. Le-am cerut primarilor din județ să vină cu proiecte de școli, de drumuri, de orice era nevoie în comunitățile pe care le păstoreau. Nu le-am cerut niciodată carnetul de partid, ci doar fișa de proiect. Cu care am mers la București și am bătut la toate ușile ce trebuiau deschise.
Iar rezultatele s-au văzut și se văd în jurul nostru. La Iași a ajuns nu doar un miliard de euro, ci cu peste 200 de milioane de euro mai mult. N-am „înflorit” nicio cifră.
Nu am inclus în total subvențiile agricole europene. Nu am inclus alocările prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European. Nu am inclus donațiile, granturile obținute prin acorduri bilaterale și nici fondurile obținute de Grupurile de Acțiune Locală înființate de comune. Doar sumele câștigate de CJ și instituțiile subordonate sale, deci banii obținuți de echipa noastră, precum și fondurile alocate județului de guvernele PSD, îndeosebi prin Programul Național de Dezvoltare Locală sau prin Compania Națională de Investiții.
Peste 600 milioane de euro reprezintă suma ce va fi investită de ApaVital în următorii ani în extinderea rețelelor de apă și canalizare din județ. Aeroportul a obținut finanțări europene de 22 milioane de euro.
Din fonduri europene, locale și guvernamentale, Consiliul Județean a investit 140 milioane de euro în spitale, 290 milioane de euro în drumurile județene și în cele de ineres local, 36 milioane de euro în reabilitarea monumentelor Iașului și în susținerea culturii, 55 milioane de euro în primul Sistem de Management al Deșeurilor funcțional din țară, 70 milioane de euro în construirea și reabilitarea școlilor din mediul rural. Alte milioane de euro au mers spre agricultură, asistență socială, mediul de afaceri sau infrastructură sportivă. Nu există comună în județ, indiferent de culoarea politică a primarului, care să nu fi beneficiat de sprijinul nostru sau al guvernului PSD.
Este meritul unei echipe dedicate Iașului dar este, mai ales, meritul ieșenilor care au avut încredere în programul propus. Până acum au trecut patru ani de investiții masive. Ne așteaptă alți patru ani în care putem termina ce s-a început și putem începe noi lucrări. V-am cerut încrederea acum patru ani și mi-ați acordat-o. Va veni vremea când vă voi cere-o din nou. Vă vor cere-o și alții. Puneți în cumpănă ce s-a făcut, cu ceea ce doar se promite. Nu am nicio îndoială că veți alege ce este mai bine pentru județul nostru.
Maricel Popa, președintele Consiliului Județean și al PSD Iași