POLIȚIȘTII SECȚIEI NR. 4 IAȘI AU FOST ALĂTURI DE COPII INTERNAȚI LA SECȚIA ONCOLOGIE!
Ieri, polițiștii Secției nr. 4 Poliție Iași au adus zâmbete pe chipurile copiilor internați la secția de oncologie a Spitalului de Copii “Sf. Maria” din Iași.
Solidari cu suferința acestor copii, polițiștii au organizat și în acest an, o acțiune umanitară, iar din donațiile propii au cumpărat cadouri, reprezentând haine, dulciuri și jucării, pe care le-au dăruit cu toată dragostea și căldura sufletească celor aflați în nevoie.
Spiridușii lui Moș Crăciun au fost cadrele medicale, cu care polițiștii au colaborat excelent, asigurându-se că atât cei mai mici cât și cei mai mari primesc ce-și doresc.
Astfel, oamenii legii au făcut, prin gestul lor umil, ca acești copii să uite pentru o clipă de motivul pentru care se află în spital și nu acasă.