Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare privind manifestări de instabilitate atmosferică, valabilă de marţi, de la ora 11.00, până vineri, la ora 23.00.
Până vineri seară, meteorologii anunţă că vor fi perioade cu ploi, chiar torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi izolat grindină, mai ales în zonele de deal şi de munte, dar şi în sudul, centrul şi estul teritoriului. Până marţi seară, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, Oltenia, vestul şi nordul Munteniei şi estul Transilvaniei este Cod galben de averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină.
În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul, centrul şi estul teritoriului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25…50 l/mp”, arată meteorologii.
Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben, vizând instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru marţi, între orele 11.00 şi 21.00.
Mai multe informații aici.