Comunitatea teologică din Moldova trece în această perioadă printr-o dilemă provocată de un grup de credincioşi şi de preoţi care au demarat, sub anonimat, o petiţie pentru deshumarea rămăşiţelor părintelui Iustin Pârvu, de la Mănăstirea Petru-Vodă din Neamţ, unul dintre călugării foarte cunoscuţi din Moldova. Aceştia solicită deshumarea fiindcă, în curând, pe 16 iunie, se împlinesc şapte ani de la moartea acestuia, şi unele tradiţii care au rădăcini în lumea creştină, dar care nu există în cărţile sfinte, vorbesc de deshumarea rămăşiţelor unei persoane după şapte ani. Solicitarea a pus însă Mitropolia de la Iaşi într-o mare dilemă, pentru că aceasta nu vine de la mănăstire. „Sfinţenia nu e dată de conservarea trupului după moarte”, mai spun preoţi din cadrul Mitropoliei, relatează ziaruldeiasi.ro
Petiţia pentru deshumarea fostului stareţ al Mănăstirii Petru-Vodă a strâns aproape 1.500 de semnături. Iniţiatorii, care semnează „un grup de credincioşi, următori ai învăţăturilor Părintelui Iustin”, lasă să se înţeleagă din textul lor că Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-ar opune unui astfel de demers. Contactaţi telefonic de „Ziarul de Iaşi”, reprezentanţii Mitropoliei au negat acest aspect. Pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, a explicat pentru „Ziarul de Iaşi” că o astfel de dorinţă şi de solicitare trebuie să vină din partea mănăstirii, şi, din ce s-a comunicat până în prezent, mănăstirea nu îşi doreşte deshumarea.
Iniţiatorii petiţiei spun că preotul s-ar fi arătat în visele oamenilor
În petiţia online, oamenii spun că Iustin Pârvu a fost ctitor şi duhovnic al celor două mănăstiri de la Petru-Vodă, din judeţul Neamţ. „Cât a fost în viaţă, părintele devenise un far călăuzitor pentru miile şi zecile de mii de credincioşi care i-au trecut pragul chiliei; un îndrumător duhovnicesc care sfătuia, spovedea, se ruga sau dădea binecuvântări până la 17 ore pe zi; un stâlp al Ortodoxiei şi al românismului de care se loveau valurile agresive ale ecumenismului şi secularizării contemporane. Multe au fost minunile pe care le-a împlinit Dumnezeu prin Părintele Iustin cât a trăit printre noi, dar multe sunt şi cele care se fac la mormântul Sfinţiei sale şi nu numai, acum când trăieşte în Cer”, se precizează în textul petiţiei. Ei cer ca, la 7 ani de la moartea părintelui, să fie scos trupul său la lumină pentru că aceştia cred că părintele se va dovedi că este sfânt. „În cazul în care se va dovedi că are sfinte moaşte (trup întreg sau oseminte cu caracteristici specifice sfinţilor), cerem să li se acorde cinstea cuvenită, să fie aşezate într-o raclă, într-un baldachin special amenajat şi expuse spre închinare! Menţionăm ca argumente pentru deshumare faptul că unei rude apropiate (un nepot) i s-a arătat părintele, spunându-i: «La 6 ani şi jumătate să mă scoateţi afară» – citat cu aproximaţie, iar alţi credincioşi l-au visat stând în afara mormântului şi spunându-le să vină la el când au nevoie de ajutor”, se mai menţionează în documentul citat.
Un alt argument adus de grupul anonim de susţinători ai părintelui ar fi acela că, la aniversarea de 100 de ani de la naşterea părintelui, maica stareţă Iustina Bujor de la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă a spus că i s-ar fi arătat în vis părintele Iustin Pârvu şi a văzut „o mulţime de oameni purtând pe braţe sicriul cu moaştele deshumate”. Iniţiatorii petiţiei susţin că însuşi părintele Iustin susţinea o astfel de tradiţie, a dezgropării la şapte ani. „Avea grija ca unele persoane înmormântate în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă să fie dezgropate la împlinirea a şapte ani de la trecerea în veşnicie, iar multe din moaştele mucenicilor din închisorile comuniste au fost dezgropate prin purtarea de grijă a sfinţiei sale, dovedindu-se a avea, fără urmă de îndoială, caracteristici de sfinţenie (culoare specifică, bună mireasmă sau fiind izvorâtoare de mir)”, se precizează în textul petiţiei.
Preoţii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei spun că nu este cazul deshumării şi pentru că, în toate istorisirile cu privire la vieţile sfinţilor şi a felului în care au fost găsite moaştelor acestora, au fost dovezi sau indicii puternice care să ducă la această deshumare. „Sfinţenia nu e dată de conservarea trupului după moarte. Dacă părintele ar fi dorit ca rămăşiţele sale să fie deshumate, s-ar fi arătat fără tăgadă, ar fi existat indicii puternice. Nu putem să mergem şi să dezgropăm oameni în speranţa că vom găsi sfinţi. Nu aşa merg lucrurile, nu e un concurs de popularitate”, a explicat o sursă din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Mituri şi obiceiuri distorsionate
Preoţii pe care i-a consultat „Ziarul de Iaşi” pe subiect explică faptul că obiceiul acesta a fost adus de la muntele Athos, care, construit integral pe stânci, exhuma la 7 ani rămăşiţele călugărilor pentru a le depune în osuare. Adus în România, obiceiul a intrat, în special în zona Moldovei, şi în uzul comun al credincioşilorm şi a căpătat tot felul de conotaţii mistice. „Mulţi spun căm dacă nu e putrezitm înseamnă că a fost blestemat, alţii cred că ar fi sfânt, cum a fost cazul Sfintei Parascheva. Dar nu cred că e cazul să ne gândim noi, acum, în vremurile noastre, la sfinţenie – cu păcatele oamenilor şi cu vremurile este foarte greu. Mai mult, nu toţi sfinţii au moaşte, mulţi nici nu îşi doresc să fie descoperite şi nici Dumnezeu nu vrea să se ştie de moaştele sau de trupul lor. Credincioşii au credinţa asta că mai trebuie să deshumeze şi să facă din nou o pomenire, ca la înmormântare, dar e mai mult pentru sufletul lor decât pentru cel al adormitului”, a spus pr. Dosoftei Şcheul, mare ecleziarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
El a dat şi un exemplu relevant din acest punct de vedere: la o exhumare, o persoană care fusese îngropată într-o parte a cimitirului pe unde trecea un izvor subteran a fost descoperită aproape neatinsă după 7 ani, fiindcă terenul era mlăştinos şi a conservat trupul, însă rudele s-au panicat de faptul că acesta avea foarte multe păcate şi că din această cauză nu i-a putrezit trupul. Procedura deshumării nu e doar la latitudinea familiei, însă, fiindcă preotul, la slujba de înmormântare, pecetluieşte mormântul „până la a doua Înviere”, deci este nevoie de binecuvântare de la preotul paroh pentru a putea aşa ceva. „După şapte ani, aşa cum prevedea şi legea din România, se pot face deshumări, dar familia se adresează întâi preotului paroh, trebuie făcută cerere şi la primărie, fiindcă majoritatea cimitirelor aparţin astăzi primăriilor, iar abia apoi poate să aibă loc. Nu pot începe membrii unei familii deshumarea pentru că aşa vor ei”, a punctat pr. Dosoftei Şcheul.