Atenţie, părinţi! Două din cele mai populare mezeluri pentru copii, parizerul din porc şi parizerul din pasăre, ar putea fi contaminate cu metale. Producătorul a anunţat retragerea produselor din magazine şi îi sfătuieşte pe oameni să le arunce sau să le returneze dacă le au acasă.
Cu toate astea, reporterii Observator au descoperit că în unele magazine parizerul din lotul cu probleme încă se mai vinde.
Parizer de porc şi parzier de pasăre pentru copii. Două produse populare fabricate în Germania şi vândute în mai multe lanţuri de supermarketuri de la noi. Ar putea fi însă periculoase pentru cei mici. Alerta s-a dat când specialiştii au descoperit o problemă la aparatele de feliat care ar putea contamina alimentele cu metale, scrie observatornews.ro.
Mihai Ponea, director ANSVSA: Operatorul a sesizat o problemă la un echipament și pe principul precauției a dispus retragerea întregului lot de pe piață. Din 60 de mii de bucăți, 40 de mii au fost puse sub sechestru în depozitul fabricii, iar restul de 20 de mii au fost retrase voluntar de pe piață, ele fiind în magazinele unde au fost distribuite, urmând că mâine să ajungă la operator în vederea distrugerii.
Specialiştii în nutriţie explică riscurile asupra sănătăţii
Lygia Alexandrescu, nutriționist: În compoziția acelui cuțit cu care s-a tăiat salamul și a lăsat acele reziduuri, intră, în general, crom, uneori și vanadiu, în cutiele mai speciale nichel, toate acestea sunt metale grele. Absorbția acestor metale în organism au efecte pe termen lung, greață, vărsătură, dureri articulare, musculare.
Părinţii care au au cumpărat parizer din carne de porc sau parizer din carne de pasăre sunt sfătuiţi să le arunce sau să le ducă înapoi la magazin. Îşi vor primi banii înapoi chiar dacă nu mai au bonul fiscal.