Organizaţia Mondială a Sănătăţii afirmă că „nu există vreun motiv pentru a nu utiliza” vaccinul de la AstraZeneca, după ce mai multe state europene au anunţat, din motive de precauţie, că au suspendat administrarea sa, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Da, ar trebui să continuăm să utilizăm vaccinul de la AstraZeneca”, „nu există vreun motiv de a nu-l utiliza”, a declarat Margaret Harris, purtătoare de cuvânt a OMS, într-un briefing de presă la sediul din Geneva al organizaţiei.
Danemarca, Norvegia şi Islanda au anunţat joi că suspendă inocularea vaccinului de la AstraZeneca, invocând principiul precauţiei. Bulgaria le-a urmat vineri exemplul.
Află mai multe pe digi24.ro