Echipa Doctrina.biz, o platormă de marketing dedicată profesioniștilor din sănătate, a lansat o aplicație gratuită prin care oamenii pot afla în ce farmacie găsesc un anumit medicament. Aplicația gratuită Pharma Points se poate accesa din Facebook Messenger. Cu ajutorul acesteia, pacienții pot afla stocul de medicamente al oricărei farmacii partenere. Aplicația te ajută să știi dacă o farmacie are pe stoc paracetamol, măști de protecție, mănuși, etc.
Cum funcționează aplicația
Aplicația este ușor de folosit. În bara de căutare a Facebook Messenger scrii „Pharma Points” și selectezi aplicația. Cu ajutorul unor mesaje automatizate, aplicația interacționează cu utilizatorii. Fiecare persoană în parte poate căuta o farmacie sau poate spune ce a găsit. Astfel, fiecare pacient îl ajută pe celălalt în lupta împotriva COVID-19. Cu ajutorul aplicației, fiecare român evită drumurile inutile la farmaciile ce nu au pe stoc medicamentul pe care îl caută.
Punctual, primul mesaj automatizat întreabă utilizatorul ce dorește să facă, să caute o farmacie sau să spună ce ai găsit. Ipotetic, utilizatorul dorește să caute un medicament într-o farmacie. Următorul mesaj relevant al aplicației cere utilizatorului să introducă județul și orașul în care se află. În pasul următor utilizatorul poate introduce medicamentul pe care îl caută, iar aplicația va oferi toate variantele de farmacii unde se poate găsi respectivul medicament.
Bineînțeles, aplicația este în faza ei incipientă, așadar vor exista farmacii ce vor avea pe stoc medicamentul căutat și nu vor apărea în aplicație. Totuși, este un bun punct de plecare. Obiectivul echipei este de a ajunge la un număr de 1 milion de utilizatori și 3000 de farmacii.
Aplicația Pharma Points
Aplicația a fost dezvoltată voluntar pentru a facilita lupta împotriva COVID-19. Aceasta este menită să îi ajute pe pacienți și să le ofere siguranță în deplasarea la farmacie. Investiția în acest proiect se ridică la suma de 100.000 de euro, conform informaților Transilvania Bussines Magazine.
„Suntem direct implicați în piața farmaceutică și în colaborarea cu farmaciile de peste 6 ani. În acest context, vedem zilnic oameni care caută anumite produse și sunt nevoiți să meargă de la o farmacie la alta pentru a le găsi. Ne-am gândit ce putem face noi ca să ajutăm și să reducem riscul de răspândire a COVID-19. Am îmbinat cunoștințele despre industria farmaceutică, alături de expertiza în digital marketing, în mod special de messenger marketing, pentru a construi acest sistem”, a declarat Doru Mircea, fondatorul Doctrina România, pentru Transilvania Bussines Magazine.