EAD.RO, compania care deţine drepturile TV, vrea să impună Ligii Profesioniste o penalizare financiară deoarece forul condus de Gino Iorgulescu n-a asigurat numărul de meciuri trecut în contractul de cesiune. Pe de altă parte, EAD.RO a transmis Ligii Profesioniste că nu are de gând să ceară renegocierea contractului şi va plăti în continuare 28 de milioane de euro pe sezon, aşa cum scrie în contract. De asemenea, EAD.RO cere LPF-ului un nou set de reguli clare pentru sezonul viitor, astfel încât să fie evitată situaţia din acest sezon, când mai multe meciuri nu s-au putut juca din cauza cazurilor din lotul unor echipe, relatează telekomsport.ro
Sezonul din Liga 1 se va încheia fără ca toate meciurile să se dispute. Mai multe partide nu s-au mai putut juca după ce mai mulţi membrii şi jucători ai unor echipe au fost testaţi pozitiv cu virusul COVID-19. Situaţia s-a complicat şi mai mult după ce FRF a decis ca datele pentru barajul de menţinerea în Liga 1 să rămână 9 şi 12 august. Ceea ce înseamnă că nu mai există timp pentru reprogramarea partidelor suspendate. Cea mai dezavantajată de această situaţia a fost Dinamo, care are cinci partide în minus şi riscă retrogradarea. În plus, UEFA i-a impus FRF-ului să comunice până pe 3 august participantele în cupele europene. Aceasta a dus la situaţia în care meciul Craiova – CFR Cluj s-a jucat după regulile unei finale, deşi oltenii aveau un meci în minus, cel cu Astra.
Deţinătorul dreptului TV vrea sancţiuni financiare pentru LPF, dar a transmis că va plăti în continuare 28 de milioane de euro pe sezon
În tot acest context complicat, cei din conducerea fotbalului românesc nu au reuşit să respecte contractul cu deţinătorul drepturilor TV. Concret, LPF nu a mai putut să furnizeze numărul de meciuri prevăzut în contractul pentru cesiunea drepturilor TV. Potrivit unor surse Telekom Sport, EAD.RO cere astfel sancţiuni financiare, deoarece termenii contractului au fost încălcaţi. Mai ales firma condusă de Orlando Nicoară avertizase prin două notificări (una din 29 aprilie şi cealaltă din 18 mai) că LPF trebuie să ia toate măsurile pentru ca sezonul să se termine pe teren.
Acum, când mai multe partide din Liga 1 nu vor mai putea fi reprogramate, deţinătorul drepturilor TV a propus LPF-ului varianta unei penalizări cu o sumă fixă, fără să mai ceară şi alte sancţiuni. Banii ar urma să fie reţinuţi din tranşa pentru sezonul viitor.
În rest, EAD.RO a transmis clar că nu are de gând să ceară renegocierea contractului, în ciuda situaţiei din acest final de sezon şi că va plăti în continuare suma de 28 de milioane de euro pe sezon, aşa cum scrie în înţelegere.
EAD.RO cere un nou set de reguli clare pentru Liga 1, din sezonul viitor
Compania care deţine drepturile TV îşi doreşte să evite situaţiile complicate din acest final de sezon şi a cerut Ligii Profesioniste să lucreze la un set de reguli clare, în cazurile în care în sânul echipelor apar noi infectări cu virusul COVID-19. Într-o adresă către LPF, EAD.RO solicită ca forul condus de Gino Iorgulescu să specifice clar ce se întâmplă atunci când unul sau mai mulţi jucători dintr-o echipă sunt testaţi pozitiv.
De asemenea, EAD.RO îşi doreşte clarificări din partea LPF-ului şi pentru situaţiile în care unele meciuri nu s-ar mai putea juca din cauza cazurilor de coronavirus. Dacă această situaţie s-ar repeta şi în sezonul următoru, deţinătorul drepturilor TV avertizează că va impune penalizări pentru fiecare partida care nu se va mai juca, aşa cum prevăd termenii contractului.
Un alt punct atins în adresa făcută de EAD.RO către LPF vizează modul în care jucătorii şi membrii staff-ului sunt testaţi. EAD.RO recomandă LPF-ului să apeleze la o singură unitate medicală, care să asigure teste pentru jucătorii tuturor echipelor din Liga 1.
În ce condiţii recomandă EAD.RO un sistem cu 16 echipe în Liga 1
Compania care deţine drepturile TV a venit cu un punct de vedere şi în ceea ce priveşte sistemul în care se stabileşte clasamentul în play-out, în contextul în care mai multe meciuri nu s-au mai putut juca din cauza cazurilor de coronavirus. EAD.RO recomandă Ligii Profesioniste să găsească un mecanism corespunzător pentru desemnarea echipelor care retrogradează, astfel încât echipele care nu şi-au putut apară şansele pe teren să nu fie dezavantajate.
În cazul în care LPF nu va putea identifica o variantă echitabilă, care să fie adoptată în Adunarea Generală prin votul majorităţii cluburilor, EAD.RO le-a transmis celor de la Liga Profesionistă că este de acord cu trecerea la un sistem competiţional cu 16 echipe, începând chiar cu sezonul care urmează.
Varianta cu 16 echipe a fost până acum promovată de FRF, însă propunerea trebuie să vină din partea LPF.