Cu toate că astăzi au reînceput școlile, testele de salivă pentru elevi vor ajunge în școli abia săptămâna viitoare. Mai mult decât atât, ele sunt insuficiente, achiziția finală fiind de 32.6 milioane de teste, adică jumătate din câte ar fi necesare.
Controverse majore în ziua în care peste două milioane de elevi se întorc la şcoală. Testele pentru elevi vor ajunge în şcoli abia săptămâna viitoare, iar în unele localitatăţi, unde numărul infectărilor este zero, unităţile de învăţământ rămân închise.
Astăzi se semnează ultimul contract pentru testele de salivă care vor ajunge în școli.
Achiziția finală este de 32.6 milioane de teste, jumătate din câte ar fi fost necesare.
Testele nu ajung doar pentru 5 săptămâni din cele 8 rămase din acest semestru.
Mai mult decât atât, elevii nu vor dispune de ele în prima săptămână de școală, deoarece acestea vor ajunge abia săptămâna viitoare.
Vineri a fost semnat acordul cadru pentru Lotul 2 al testelor de salivă, care are 11.1 milioane de teste și termen de livrare în 10 zile, iar luni va fi semnat acordul cadru pentru Lotul 3, care numără în total 12.5 milioane de teste, potrivit datelor transmise de Oficiul Național pentru Achiziții Publice.
Testele achiziționate ajung doar pentru 5 săptămâni de școală
Lotul 1 a fost câștigat de 3 firme care vor distribui 9 milioane de teste. Asta înseamnă că în total, achiziția ajunge la doar 32.6 milioane de teste rapide non-invazive, în loc de 70 de milioane, câte promiteau autoritățile pentru ca elevii și angajații din învățământ să poată fi testați până la finalul semestrului I.
Până la finalul acestui semestru mai sunt aproximativ opt săptămâni, fără cele de vacanță, conform noii structuri a anului școlar.
Având în vedere că numărul elevilor și al angajaților din școli ajunge la 3 milioane, iar testele vor trebui administrate de două ori pe săptămână, numărul total al testelor nevesare la fiecare șapte zile ajunge la 6 milioane.
Având în vedere că mai sunt 7,5 săptămâni până la finalul primului semestru, ar fi fost nevoie de cel puțin 45 de milioabe de teste, adica cu 12 milioane mai multe decât va cumpăra statul român.
Sigur, ar trebui să fie scăzută din calcul săptămâna în curs pentru că primele teste vor ajunge în școli abia la finalul acesteia.
În plus, aproape 1 milion de elevi vor învăța în continuare în online, din cauza ratei mici de vaccinare din peste 32% din școlile românești. Doar dacă acești angajați nu se vor vaccina, iar elevii care stau acasă nu vor beneficia de teste, achiziția statului este suficientă, conform antena3.