Investitorii americani s-au plâns atât de corupția guvernamentală, cât și de cea din mediul de afaceri din România, menționând cel mai frecvent serviciul vamal, funcționarii municipali și autoritățile financiare locale, se arată într-un raport publicat în septembrie de Departamentul de Stat al SUA privind privind climatul investițional din România.
Vedeți și România așteaptă primele ninsori. Când vine zăpada
De menționat că este unul dintre puținele rapoarte critice la adresa justiției din România după ridicarea Mecanismului de Verificare și Cooperare, care atrage din nou atenția asupra corupției la nivel înalt și asupra problemelor majore din justiție. De regulă, după ridicarea MCV, rapoartele Comisiei Europene privind justiția și statul de drept din România sunt puternic cosmetizate politic.
Deși România a făcut pași importanți în combaterea corupției, aceasta continuă să fie „o provocare majoră”, iar progresele sunt lente, avertizează raportul. Documentul critică modificările legislative care au slăbit lupta anticorupție, închiderea a aproape 10.000 de dosare penale din cauza prescripției și percepția covârșitoare din mediul de afaceri că fenomenul este generalizat.
În ciuda existenței unor instituții precum ANI, ANAP sau ANABI, raportul arată că România încă nu a reușit să construiască un regim funcțional de confiscare a bunurilor obținute prin corupție și că reducerea normelor de guvernanță corporativă la companiile de stat a adâncit vulnerabilitățile.
Fii alături de noi pe Facebook

