Pompierii din Galați au intervenit cu 5 autospeciale la un incendiu izbucnit la un restaurant. Circa 40 de persoane au reușit să se evacueze în siguranță înainte de sosirea echipajelor de urgență.
„În aceste momente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la restaurantul Levant din municipiul Galaţi. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă, iar aproximativ 70 de persoane s-au autoevacuat în siguranţă. Pentru gestionarea situaţiei acţionează: 5 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 2 echipaje SMURD, o autoscară de intervenţie la înălţime, o autocisternă”, a transmis ISU Galaţi.
Citiți și Accident în Piatra Neamț: Un șofer a fost rănit
Din primele informaţii, în restaurant era în desfăşurare o petrecere de majorat. „Misiunea este în dinamică, iar forţele de intervenţie depun toate eforturile pentru limitarea şi lichidarea incendiului”, mai precizează informarea transmisă de ISU Galaţi.
Fii alături de noi pe Facebook

