Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că anul acesta vor fi scoase la concursul de rezidenţiat mai multe locuri pentru specializările care au fost solicitate mai mult în timpul pandemiei de COVID-19.
Nelu Tătaru a răspuns jurnaliştilor că nu vor fi schimbări în ceea ce priveşte susţinerea examenului de rezidenţiat de anul acesta, notează agerpres.ro.
„Rezidenţiatul a fost anunţat în urmă cu şase luni. Sunt aceleaşi perspective. Vom avea un număr mai mare de locuri pentru specializări deficitare pe care le-am putut vedea şi gestiona în această pandemie”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
Examenul de rezidenţiat din acest an, în toate cele trei domenii – medicina, medicină dentară şi farmacie, a fost anunţat de către Ministerul Sănătăţii că va fi susţinut duminică, 15 noiembrie. Numărul locurilor disponibile este de 6.100, cu 1.390 mai multe faţă de cele de anul trecut.