Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că România va primi 4,6% din cota lunară de vaccinuri pentru SARS-CoV-2, menţionând că vom avea o imunizare atunci când 60-70% din populaţie va fi vaccinată.
‘La nivelul Comunităţii Europene, noi reprezentăm 4,6% din fiecare livrare care se va face lunar. Odată cu obţinerea acestor avize de la Agenţia Europeană a Medicamentului, se poate face livrarea către statele membre (…) Nimeni nu ştie sigur când vor veni aceste tranşe. Ţine de autorizaţia pe care o vor obţine aceste firme. (…) Noi vom achiziţiona vaccinuri pentru întreaga populaţie. Se spune că avem o imunizare atunci când avem 60-70% din populaţie vaccinată‘, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
Acesta a spus că în prezent sunt şase firme care au semnat cu Comunitatea Europeană pentru a livra vaccin pentru SARS-CoV-2, scrie agerpres.ro.
‘Printre aceste şase avem trei firme care lucrează pe ARN mesager, două firme care lucrează pe virus atenuat şi o firmă care lucrează pe proteine. Toate cele şase firme au un grafic de livrare, sunt în faza de autorizare a vaccinului. În SUA sunt primele autorizări pentru firmele care vin de acolo, Agenţia Europeană a Medicamentului urmând ca la începutul lunii viitoare să evalueze şi să dea aceste avize. Fiecare dintre aceste firme au un grafic de livrare‘, a spus ministrul Sănătăţii în conferinţa de presă.
El a reiterat că există o strategie de vaccinare care a fost aprobată şi în şedinţa de guvern.
‘După cum ştiţi, acum o săptămână, printr-un memorandum, lua naştere un comitet naţional pentru coordonarea activităţilor de vaccinare împotriva infecţiilor cu SARS-CoV-2. Acest comitet naţional, în subordinea şi coordonarea prim-ministrului, a elaborat în ultima lună o strategie de vaccinare.
Această strategie de vaccinare a fost aprobată prin hotărâre de guvern şi şedinţa de guvern de aseară, urmând ca ea să fie analizată în Consiliul de Securitate şi să avem o conferinţă de presă elaborată a Comitetului Naţional vinerea viitoare. În această strategie de vaccinare se urmăreşte pas cu pas de la primirea vaccinului, transportul acestuia, depozitele centrale, depozitele regionale, centrele de vaccinare, care sunt priorităţile, urmărirea celor care au făcut vaccinul, solicitarea şi anunţarea lor pentru rapel‘, a explicat ministrul.
Nelu Tătaru a mai declarat că la nivel naţional există un circuit al vaccinului în funcţie de firma care livrează.
‘Sunt firme care livrează vaccin care trebuie ţinut între 2 şi 8 grade, sunt firme care livrează acel vaccin care trebuie ţinut între -80 şi -20 de grade. Această strategie de vaccinare a stabilit exact depozitul central, a stabilit depozitele din cele 6 regiuni, suntem în acea etapă de cartografiere. Etapa de cartografiere înseamnă că fiecare segment de populaţie este evaluat, a fost şi chestionat dacă este de acord cu acest vaccin. S-a dat acea informaţie despre vaccin ca şi potenţial maxim de a opri această pandemie. Ştim foarte bine că nu putem să ne imunizăm decât în două feluri: trecând prin boală sau făcând vaccin‘, a mai spus ministrul.