În cadrul unei ședințe convocată în pripă de președintele Consiliului Județean, penalul Costel Alexe, a fost aprobat de către consilierii liberali un proiect de hotărâre care, practic, închide definitiv unitatea medicală Covid de la Lețcani.
Grupul consilierilor județeni social-democrați s-a abținut de la votul prin care a fost relocată linia de gardă de terapie intensivă de la secția exterioară Spitalul Mobil/Modular la sediul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași. Aceasta va deservi acum o unitate de Terapie Intensivă Mobilă cu 12 paturi care a fost transferată de la Spitalul Judetean de Urgență Botoșani.
PSD Iași susține orice demers care presupune salvarea de vieți omenești și eficientizarea activității medicale din spitalele ieșene. Din acest motiv, social-democrații consideră că actuala administrație județeană nu a întreprins niciun efort pentru deschiderea unității medicale de la Lețcani, ci a căutat prin orice mijloace să arunce la coș munca și inițiativa fostei administrații.
”Nu este posibil ce a făcut astăzi penalul Alexe. A spus peste tot că face eforturi să redeschidă Spitalul de la Lețcani, dar, prin prisma faptelor sale, se dovedește încă o dată un mare mincinos. Luând linia de gardă de terapie intensivă de la unitatea medicală Covid îngroapă practic orice șansă ca spitalul să mai fie deschis în perioada imediat următoare.
Acea ”remorcă” adusă de la Botoșani nu cred că îndeplinește niciunul dintre normativele Ministerului Sănătății cu privire la protocolul Covid: proiect tehnic sistem de încălzire, expertiză electrică, distanță între paturi. Cu toate acestea ea va fi funcționalizată. Mai mult, acolo plouă ca afară atunci când sunt precipitații abundente. La Spitalul de la Lețcani nu mai există nicio deficiență. Au fost înștiințate toate instituțiile statului de acest lucru. Este o crimă să ai 100 de paturi de terapie intensivă și să nu vrei să le folosești doar pentru că le-a adus Popa.
Chiar și din atitudinea managerului Spitalului de Boli Infecțioase am înțeles foarte multe lucruri. Pentru Spitalul de la Lețcani nu a fost dispus să miște un deget, dar pentru funcționalizarea ”remorcii” aduse de la Botoșani, Spitalul de Boli Infecțioase va asigura racordarea la rețeaua de energie electrică, alimentarea temporară cu oxigen (12 butelii a câte 50 litri fiecare), adaptarea instalației de alimentare cu oxigen a spitalului pentru alimentarea permanentă a unității, racordarea la rețelele de apă potabilă și canalizare, igienizarea înaintea dării în exploatare, precum și materialele sanitare consumabile.
De asemenea, Direcția de Sănătate Publică Iași va întreprinde demersurile necesare autorizării temporare a Unitatii și va identifica personal medical necesar funcționării în bune condiții a acesteia.
Dar toate aceste facilități există deja la Lețcani. În plus acolo sunt 103 paturi de terapie intensivă și nu 12, ca în ”remorca” lui Alexe. Atunci când vorbim de salvarea de vieți omenești politica nu își are rostul. Pentru PNL se pare că acest lucru contează mai mult decât orice” a declarat președintele PSD Iași, senatorul Maricel Popa.
Liderul de grup al consilierilor județeni Cristian Stanciu a propus executivului două variante alternative, ambele respinse de Costel Alexe.
Una dintre ele presupunea înființarea unei noi linii de gardă de terapie intensivă astfel încât să fie păstrată și cea de la Lețcani pentru a fi operaționalizată în momentul în care unitatea medicală ar fi redeschisă, iar cealaltă, relocarea temporară, pentru o lună, ținând cont de același argument, redeschiderea spitalului de la Lețcani, care ar putea prelua toate cazurile grave de Covid.
”Am propus executivului două variante de lucru prin care se putea păstra linia de gardă de la Lețcani. Cu toate acestea, au fost respinse fără ca măcar să fie supuse votului consilierilor județeni. Este o abordare discreționară și dictatorială a actualului executiv. Se vede foarte clar că nu vor să mai redeschidă spitalul mobil. Consider că este un motiv pueril să spui de mai bine de trei luni că din cauza unei schițe electrice nu poți să tratezi acolo cazurile grave de Covid, iar oamenii stau la rând pentru o gură de oxigen la unitățile de primiri urgențe” a menționat Cristian Stanciu, liderul de grup al consilierilor județeni din Consiliul Județean Iași.
(Sursa: Departamentul de comunicare al PSD Iași)