Universităţile de stat din Iaşi se pregătesc de începerea noului an universitar şi au avantajul ca, pentru prima dată în ultimii ani, acesta să fie aproape de începutul săptămânii. De aceea, aproape toate instituţiile de învăţământ superior din Iaşi au programate festivităţile de deschidere a anului universitar pentru luni, 30 septembrie.
Excepţia notabilă o face Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“, care a început, ca de obicei, în urmă cu două săptămâni cursurile, fiind printre primele universităţi din ţară care deschid anul universitar. Astfel, primele festivităţi de luni le va organiza Universitatea Naţională de Arte „George Enescu“ din Iaşi (UNAGE), de la ora 09.30 în Sala „Eduard Caudella“ din Casa Balş, sediul administrativ al universităţii de pe strada Cuza Vodă.
Ulterior, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi va organiza o deschidere festivă a anului universitar în Aula Magna „Carmen Sylva“ din Corpul A, din Copou, de la ora 10.00, în timp ce o oră mai târziu, ora 11.00, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi va deschide anul universitar în Aula Magna „Mihai Eminescu“. Ziua se va încheia cu deschiderea festivă de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“, ce va avea loc de la ora 17.00. Toate universităţile vor oferi premii celor mai performanţi studenţi din diferite serii sau grupe din anul universitar 2018-2019, premiile fiind oferite atât din fonduri proprii, cât şi din diverse parteneriate cu instituţii private care sprijină activitatea universităţilor.
(Sursa: Ziaruldeiasi.ro)