A fost alertă la o şcoală gimnazială din Iaşi. Mai mulţi elevi s-ar fi intoxicat cu o substanţă necunoscută. Panicaţi, părinţii au alertat autorităţile după ce copiii s-au întors acasă cu dureri de cap şi stări de rău, iar câţiva dintre ei chiar au ajuns la spital. Revoltaţi de reacţia întârziată a conducerii şcolii, mai mulţi părinţi au depus plângeri în acest caz.
Copiii se simt bine acum, două eleve au fost internate. Între timp după câteva zile de spitalizare au fost externate. Vorbim despre elevi de clasa a VII-a, care la sfârşitul săptămânii trecute, după ce au mers în vestiarul sălii de sport a şcolii au prezentat stări de rău. Mai precis, ameţeală, greţuri şi că se simt amorţite.
A fost chemat imediat un echipaj de prim-ajutor, iar în cele din urmă fetele au fost duse şi la spital, pentru analize suplimentare. Nu se ştia la acel moment ce substanţă ar fi cea cu care s-ar fi intoxicat fetele.
Spuneau că este un miros înţepător în respectivul vestiar şi, în acelaşi timp, dulceag. Părinţii au făcut în cele din urmă plângeri la poliţie, când au văzut că nu a fost chemat un echipaj ca să afle despre ce substanţă este vorba. În cursul zilei de ieri, din nou câţiva elevi au prezentat dureri de cap, aşa că a fost chemat un echipaj care a făcut verificări suplimentare.
Toate rezultatele au fost însă în parametri normali. Aşadar acum sunt luate în calcul mai multe variante, fie că a fost o glumă a unui elev sau descărcare accidentală a unui spray cu substanţă toxică pentru că aşa a reieşit şi la analizele celor de la spitalul din Iaşi. Continuă ancheta în acest caz.