În prima parte a lunii martie, la Liceul Tehnologic Economic de Turism din Iași, s-a desfășurat un atelier interactiv de creație artistică coordonat de profesorul de religie Alexoae Marius-Ovidiu. Tema activității a fost exprimarea sentimentelor de iubire și recunoștință față de ființa care ne-a dat viață: MAMA.
Vedeți și „Cenușăreasa” de Prokofiev revine la Opera Iași
În cadrul atelierului desfășurat în parteneriat cu Parohia „Sfântul Nectarie” din Iași, elevii au realizat lucrări artistice, scrisori de felicitare, prin care au evidențiat importanța mamei și a familiei în formarea lor spirituală și morală. Activitatea a încurajat creativitatea, sensibilitatea elevilor și practicarea virtuților creștine: Iubirea și Recunoștința.
Acest atelier a avut ca scop dezvoltarea sensibilității artistice și spirituale a elevilor, înțelegerea valorilor familiei și conștientizarea rolului important al mamei în viața fiecăruia. Participarea activă a elevilor a demonstrat interesul și implicarea lor în promovarea valorilor morale și creștine.
Felicitările confecționate de către elevi în cadrul atelierului de creație vor fi dăruite cu mamelor elevilor din grupul catehetic implicați în activitate, dar și doamnelor de la Căminul de bătrâni ,,Sfânta Parascheva ” din Iași.
Fii alături de noi pe Facebook

