Poliția s-a autosesizat, vineri, după ce informațiile au apărut pe o rețea de socializare, notează Pro Brăila.
Poliția a transmis că liftul a căzut în gol de la etajul 3 la subsol.
”Din primele cercetări, se pare că la data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 14:30, cu ocazia folosirii unui lift, patru persoane ce se aflau în interior, ar fi căzut cu acesta în gol de la etajul 3 la subsol.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a două dintre persoanele aflate în lift, respectiv a două femei în vârstă de 46 și 49 de ani, ce au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate” a transmis poliția.
În acest caz a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea masurilor legale de securitate și sănătate în muncă.