Turiştii au sărbătorit sfârşitul sezonului pe plajă. Au profitat de o ultimă bălăceală şi un ultim strat de bronz. Trebuie să le ajungă până anul viitor. Mulţi dintre ei au făcut şi bilanţul cheltuielilor.
Şi aşa a fost pe litoral în ultimul weekend oficial de vară. Vremea a ţinut cu turiştii, aşa că nu s-au lăsat duşi de pe plajă. Şezlong lângă şezlong, oamenii au râs, s-au distrat şi s-au bucurat de ultimul strat de bronz. Cati e din Galaţi. Vrea să profite de tot ce-i oferă ultimele zile de soare la mare.
Alţii au avut nevoie de odihnă după ce au petrecut toată noaptea în club. Mulţi dintre turişti au tras linie şi în privinţa bugetului pe care l-au avut pentru relaxarea şi distracţia de pe litoral. Pentru mulți, concediul a costat în jur de 4000 – 5000 de lei. De o ultimă bălăceală au profitat cu toţii. Marea a fost plină ochi. Iar alţii speră ca până la anul să dăm uitării pandemia, scrie observatornews.ro.
De săptămâna viitoare se dă şi startul programului litoralul pentru toţi. S-au înscris deja 42 de hoteluri, iar tarifele vor fi şi cu 70% mai mici faţă de cele din sezon.