Primăria a emis mai multe autorizații de desființare a 13 construcții care se află în zona din spatele Catedralei Mitropolitane, între străzile Arh. C.M. Cantacuzino și Petru Movilă. În această zonă, Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB) are în plan extinderea Ansamblului Mitropolitan.
Construcțiile care vor fi demolate sunt în stare avansată de degradare, iar cea mai mare are un regim parter cu un etaj.
„Dezafectarea clădirilor se va realiza astfel încât să nu fie afectate proprietaţile învecinate. Lucrările supraterane se vor face sub supraveghere arheologică iar lucrările subterane vor fi precedate de cercetare arhieologică preventivă”, se arată în autorizațiile emise de Primărie, potrivit apix.ro.