O gospodărie din localitatea Bosia, comuna Ungheni, a fost mistuită de un incendiu puternic petrecut noaptea trecută. La fața locului a intervenit Detașamentul 2 de Pompieri Iași, cu forțe considerabile.
Inițial, au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj de prim-ajutor calificat (EPA), cu un total de 14 cadre militare ISU Iași. Ulterior, pentru a eficientiza operațiunile de stingere și limitare, forțele au fost suplimentate cu încă o autospecială (ASAS).
Obiectivul principal al forțelor de intervenție a fost, pe lângă stingerea focului, protejarea bunurilor rămase și limitarea propagării la construcțiile învecinate.
O acțiune esențială a fost și evacuarea buteliilor cu gaz din zona de ardere, eliminând riscul de explozie.
Citiți și Revoluția Electrică Premium ajunge în Iași cu ZEEKR și ATI Motors Holding
Din fericire, la momentul apelului la numărul de urgență 112, nu au fost semnalate victime omenești.
Fii alături de noi pe Facebook

