Marian Bosianu a fost revocat din funcţia de director general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi. El va fi înlocuit de Paul Ciobanu, fostul director al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Iaşi.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) e emis ieri ordinul prin care Marian Bosianu, director general al Finanţelor Iaşi, este schimbat din funcţia pe care a ocupat-o în ultimele luni. Noul director al Fiscului este Paul Ciobanu, care a primit o delegare pentru trei săptămâni, scrie ziaruldeiasi.ro.
“Am primit astăzi (n.r. – ieri) ordinul de numire în funcţie, care este valabil până pe data de 31 decembrie”, a spus Paul Ciobanu, noul director general al DGRFP Iaşi. Marian Bosianu, susţinut de social-democraţi, fusese reconfirmat pe postul de director la DGRFP Iaşi la începutul lunii februarie a anului în curs. Bosianu a mai ocupat şi în trecut această funcţie, în 2015.
De asemenea, a deţinut şi funcţia de prefect al Iaşului, cât şi cea de şef al Gărzii Financiare.