Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a anunţat, duminică dimineaţa, că este blocat în SUA, unde a zburat pentru a participa la un eveniment la care fusese invitat, dar care s-a amânat între timp.
El a afirmat că, atunci când a aterizat la Washington, preşedintele SUA, Donald Trump, tocmai anunţa instituirea stării de urgenţă.
„Săptămâna aceasta, am fost la Bruxelles pentru a participa la şedinţa plenului Parlamentului European redusă la doar două zile, iar după un scurt popas la Bucureşti am decis să răspund unei invitaţii din partea Partidului Republican din SUA. După un zbor de 9 ore, când am aterizat la Washington, Preşedintele Trump tocmai anunţa instituirea stării de urgenţă. Bineînţeles, nu aş fi plecat dacă ştiam că vor fi suspendate toate zborurile spre şi dinspre Europa.
Însă pentru că am fost invitat la un eveniment organizat la reşedinţa oficială a Preşedintelui Trump din Florida, am considerat că trebuie să onorez această invitaţie, cu atât mai mult cu cât este al doilea an consecutiv când am acest privilegiu. Ţinând cont de situaţia excepţională decretată în Statele Unite de către Preşedintele Americii din cauza epidemiei COVID 19, evenimentul de la Mar-a-Lago la care eram invitat s-a amânat”, a scris Tomac pe Facebook.
Preşedintele PMP a mai spus că oamenii trebuie să fie responsabili şi să dea dovadă de înţelepciune, pentru a putea depăşi acest moment.
„Între timp, SUA a anulat şi zborurile către Marea Britanie şi Irlanda, prin urmare voi respecta toate instrucţiunile autorităţilor americane până voi găsi cea mai sigură cale de a reveni în Europa. Recunosc că urmăresc, împreună cu echipa mea, clipă de clipă, tot ce se întâmplă acasă şi trăiesc această situaţie la fel de îngrijorat ca toţi românii. Lumea toată se schimbă după această experienţă dură. Nu am mai văzut niciodată aeroporturi goale şi oameni speriaţi de semenii lor. Tocmai de aceea, trebuie să fim responsabili şi să dăm dovadă de înţelepciune pentru a putea depăşi cu bine acest moment dramatic din existenţa noastră. Nu credeam că voi trăi vreodată situaţii excepţionale, concomitent şi din acelaşi motiv, în România şi în SUA. Abia aştept să revin în ţară pentru că îmi doresc în aceste clipe să fiu acasă”, a mai arătat Tomac.