Iaroslav Vornicescu, 14 ani, este elevul ucrainean din Iași care va începe efectiv azi clasa a IX-a alături de colegii români. Adică este înmatriculat. Și cei doi frați mai mici s-au înscris la școală în limba română. Încă așteaptă să le vină documentele școlare și până atunci vor participa doar ca audienți la ore. Asta fără să primească note. Marele lor atu: știu limba română, fiind etnici basarabeni din zona Odesei, și pot fi integrați mai repede.
Familia lui Iaroslav s-a refugiat din regiunea Cetatea Albă, de lângă Odesa. O bucată de pământ cu care istoria a făcut ping-pong în ultima jumătate de mileniu: în 1484 a pierdut-o Ștefan cel Mare în fața turcilor, sub stăpânirea cărora a stat peste 300 de ani, apoi a ajuns la ruși, moldoveni, români, ruși din nou și din 1991, e parte a Ucrainei independente și pașnice. Până pe 24 februarie 2022.
„Nu mi-a venit să cred în veacul ăsta că este posibil așa ceva. E imposibil. Am văzut pe 23, când ieșeam de la muncă, cerul parcă era mai supărat, mai posomorât, o culoare întunecată. Și pe 24 totul a început. Vlad s-a speriat când l-a văzut pe tata îmbrăcat și cu muniție de război, era isteric, alerga, plângea. Apoi am început să dormim toți 4 în pat, să fugim în caz de ceva”, povestește Irina, mama lui Iaroslav.
Tatăl lor e grănicer de 17 ani și nu vrea să plece din Ucraina
Decizia de a pleca din țară i-a rupt de tot inima. Iar șocul războiului a fost foarte mare pentru toată familia. Soțul Irinei are 36 de ani și lucrează de 17 ani ca grănicer. În februarie, după anunțul lui Putin și începerea invaziei, a plecat din casă în echipament complet de militar și cu mitraliera agățată de gât. Băiatul cel mai mic, Vlad, a izbucnit în lacrimi.
Au rezistat cinci luni în Ucraina măcinată de război, până când viitorul copiilor i-a împins spre România. Ar fi putut să vină și tatăl cu ei, fiindcă legea le permite să plece și bărbaților care au mai mult de trei copii, dar Irina povestește că le-a spus: „Cum să plec, când toată viața am apărat granițele?”.
Însă știindu-și copiii și soția în pericol, „nu se simțea liber”, acum el își face misiunea în liniște, iar Irina spune că stă, alături de copiii ei, „în picioare în România” și îl așteaptă și pe el, când se va termina războiul.
Apa și aerul de la Iași „ne amintesc de țara noastră”
Când au trecut granița, în iulie, prima dată s-au îndreptat către Otopeni, lângă București, unde aveau niște rude îndepărtate care le-au oferit un loc în care să stea mai aproape de casa lor din Ucraina. Dar au făcut cunoștință cu o familie din Iași care i-a primit în gazdă și s-au decis să vină aici. Când au ajuns în oraș, Irina spune că „apa și aerul ne amintesc de țara noastră, e mai aproape de suflet, mai puțin aglomerat”.
Sursa: Libertatea